18 Aprilie: Ziua Mondiala a Monumentelor. Patrimoniul educației

18 Aprilie este Ziua Mondială a Monumentelor și Siturilor, zi convenită de ICOMOS și UNESCO în 1983 pentru atragerea interesul publicului pentru protejarea patrimoniului arhitectural. Anul acesta subiectul Zilei Mondiale a Monumentelor și Siturilor este : Patrimoniul Educației. El a fost evocat în cursul unei manifestări ce s-a desfășurat Joi 18.04.2013 la ora 14.30 la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, la invitația Rectorului acestei Universități și a ICOMOS România1, în prezența autorităților de specialitate din domeniul educației, învățământului superior, culturii și patrimoniului și a conducătorilor instituțiilor școlare, liceale și universitare - monumente istorice - din București. Au fost prezenți Remus Pricopie, Ministrul educației naționale, Mihnea Costoiu, Ministrul învățământului superior, cercetării științifice si dezvoltării tehnologice, Ecaterina Andronescu, fost ministru al educației, Radu Boroianu, Secretar de Stat in Ministerul culturii, Rectorul ASE, prof. univ.dr. Pavel Năstase, conf. Mireille Rădoi, Director general al BCU, Calin Andrei, Primar al municipiului Câmpulung, profesori universitari, directori de licee si scoli generale, conducerea UAUIM, cadre didactice din UAUIM si studenți.


In Romania sunt clasate un număr de 605 școli, licee, colegii, facultăți și sedii de universități ori biblioteci ca monumente istorice. Aproape jumătate din aceste monumente sunt școli primare-gimnaziale, 25% o reprezintă liceele și colegiile naționale și cca. 10% sunt spații universitare. Repartiția geografică a monumentelor istorice “ale educației” acoperă, cu două excepții (Ilfov și Vâlcea) întreg teritoriul țării, cele mai bogate în această categorie patrimonială fiind mun. București, cu 45 monumente istorice, județele Iași și Cluj cu 43 și respectiv 32. Brașovul cu Șcheii dețin prin Școala românească de la Sf. Nicolae construcția școlară cea mai veche din România, datând din 1495. Monumentele educației sunt în bună măsură bunuri publice administrate de consiliile locale, ori de universități, dar sunt și cazuri de excepționale bunuri de patrimoniu aparținând cultelor (Biblioteca Teleki din Târgu Mureș, Batthyaneum din Alba Iulia ori evocata mai sus Școală din Șcheii Brașovului).

Tipologia arhitecturală cea mai bine reprezentată în lista monumentelor istorice alocate educației este școala primară de sfârșit de secol XIX, început de secol XX, cunoscută drept “școala Spiru Haret”. În județe precum Bacău, Dâmbovița, Giurgiu și Teleorman școlile de acest tip, între 15 și 25 pe fiecare județ, dau peste trei sferturi din numărul monumentelor istorice ale educației. În Transilvania școlile clasate monument istoric sub titulatura “vechea școală românească” ori “prima școală românească” vorbesc cu precădere de strădaniile intelectualității ardelene pentru păstrarea limbii și identității naționale.

În București, pe de altă parte, se poate spune că nu există universitate importantă care să nu aibă măcar o clădire monument istoric. Nu este întâmplător că Universitatea București administrează 3 clădiri monument istoric, și nici că Universitatea de Arhitectură și Urbanism care poartă numele fondatorului școlii naționale de arhitectură, Ion Mincu - locul în care marcăm în acest an Ziua Mondială a Monumentelor - se găsește într-un monument istoric. Școala centrală de fete ori Școala generală 11 Ion Heliade Rădulescu din București sunt manifeste ale arhitecturii naționale, chiar dacă sunt semnate una de un arhitect român, cealaltă de un italian. Liceele monumente istorice din București, Ghe. Lazăr, D. Cantemir, M. Basarab, ori Ghe. Șincai marchează ca repere constructive, dar și prin personalitățile pe care le-au format, toposul capitalei. În perioada interbelică Capitala modernă a României se întregea în chiar inima sa și în fața Palatului regal cu o construcție a educației: Clădirea Fundațiilor Regale, astăzi Biblioteca Centrală Universitară. Este simbolic și relevant faptul că într-o anumită perioadă a dezvoltării României și a Bucureștiului pentru textura urbană creată la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX construcțiile învățământului, spațiile universitare ori colegiile naționale erau deseori reperele constructive ce dominau sau susțineau fundamental compoziția. Este cazul în București a Pieței Romane și ASE-ului, a Pieții Universității, a Pieței fostei Gări a Târgoviștei, a traseului deschis către vest spre Cotroceni și marcat de facultatea de Medicina și de Rectoratul Universității (Facultatea de drept). Este cazul intersecțiilor dominate de Liceul Ghe. Șincai ori D. Cantemir.

Mai puțin vizibile în București din cauza penumbrei lăsate de construcțiile voluminoase care le-au succedat, școlile mijlocului și sfârșitului de veac XIX precum Școala Bosianu ori Ienăchiță Văcărescu sunt și ele importantele efigii ale unui vast program de construcții școlare, dedicat afirmării identității și competențelor moderne ale națiunii.

Monumentele alocate educației sunt, în mare majoritate, clădite dintr-un început pentru a servii formării și educării. Relativ puține sunt construcțiile clasate care au primit utilizare educațională după ce au servit altor scopuri. Prin remanența misiunii lor și permanența lor fizică, clădirile școlilor, liceelor și facultăților, ale bibliotecilor, clădirile școlii - vorbind generic - sunt deseori școli-monumente și totodată monumente ale școlii. Această dualitate ne îndeamnă să reflectăm asupra relevanței pentru societatea românească de astăzi a relației biunivoce dintre termenii temei de anul acesta a Zilei Mondiale a Monumentelor. Patrimoniul Educației nu-și poate găsi semnificația profundă a celebrării sale decât în raport cu educația patrimoniului. Poziționarea administrativă a Comisiunii Monumentelor Istorice de la începuturile sale la Ministerul Cultelor, Instrucțiunii și Artelor, acțiunea vizionară a lui Spiru Haret, ministrul care a instituit primul regulament al Legii conservării și restaurării monumentelor publice, ne arată că relația dintre patrimoniu și educație nu trebuie a mai fi descoperită, ea a fost gândită și trebuie să rămână un coagulant al națiunii, un suport al identității colectivităților și o (re)sursă a libertății indivizilor. Parafrazând un pasaj din Constituția UNESCO, se poate spune că înainte de a fi acțiune, protejarea patrimoniului cultural, ca interes uman și valorizare socială se naște prin educație în mintea oamenilor. Cu atât mai semnificativ și angajant este faptul istoric al păstoririi educației și patrimoniului, la momentul nașterii lor ca proiect politic al Statului Român, de personalitatea și acțiunea lui Spiru Haret. Proiectele de acest fel sunt mari nu prin kilometri ori bugete, prin cât de adânc scobim pământul ori prin cât de departe și sus ajungem să turnăm betoane. Ele sunt mari prin impactul asupra generațiilor cărora le vor servi, dându-i dreptate lui John Ruskin care spunea în The Seven Lamps of Architecture acum peste 160 de ani: “(...) în general cu cât plasăm mai departe țelurile noastre și dorim mai puțin să fim noi înșine martorii rezultatelor trudei noastre, cu atât mai mare și mai bogată va fi măsura succesului nostru. Profitul celor de lângă noi nu poate fi egalat de beneficiul celor care ne vor urma.”



Conf.dr.arh. Sergiu NISTOR
Președinte ICOMOS România